Indicele de viteză a FSI pentru Netflix în luna iulie 2017

Iată câteva repere din datele lunii iulie despre indicele de viteză a FSI pentru Netflix, informarea noastră lunară despre furnizorii de servicii de internet (FSI) care oferă cea mai bună experiență de difuzare online Netflix la ore de maximă audiență.

Vitezele de la Telefonica-Movistar din Spania și Spectranet din India au continuat să crească în iulie. Telefonica-Movistar a înregistrat o creștere de 0,65 megabiți pe secundă (Mbps) în iulie, cea mai mare creștere a indicelui, viteza medie lunară atingând 3,01 Mbps, comparativ cu 2,36 Mbps în iunie. Spectranet a înregistrat creșteri de viteză de până la 3,19 Mbps, de la 2,69 Mbps în luna anterioară, devenind astfel numărul 1 în India.

CNS KBT din Taiwan a înregistrat creșteri semnificative în iulie, cu o îmbunătățire a vitezelor de 0,42 Mbps, ajungând astfel luna aceasta la o valoare medie de 3,48 Mbps. Creșterea a permis CNS KBT să crească două poziții, ajungând astfel nr. 1 în Taiwan pentru prima dată.

Scăderile semnificative ale vitezelor înregistrate luna aceasta includ 3BB din Tailanda, cu reduceri ale vitezelor până la 3,11 Mbps de la 3,43 Mbps în iunie, ajungând astfel pe locul 6, cu trei poziții mai jos în Tailanda. Claro din Argentina a înregistrat o scădere a vitezelor la 2,05 Mbps, de la 2,40 Mbps în iunie, în timp ce Indosat-Fibre din Indonezia s-a confruntat cu o scădere la 3,89 Mbps, de la 4,28 Mbps în iunie.

Unsprezece țări noi au fost adăugate indicelui luna aceasta, debutând în clasamentele noastre pe țări după cum urmează:

  • România, locul 6
  • Islanda, locul 10
  • Ungaria, locul 22
  • Turcia, locul 26
  • Polonia, locul 30
  • Israel, locul 35
  • Kuweit, locul 37
  • Arabia Saudită, locul 39
  • Grecia, locul 42
  • Africa de Sud, locul 54
  • Bolivia, locul 57

Indicele de viteză a FSI pentru Netflix reprezintă un sistem de măsurare a vitezelor Netflix, la ore de maximă audiență, în cazul unui anumit FSI. Nu este un sistem de măsurare a performanțelor generale pentru alte servicii/date care folosesc rețeaua respectivului FSI. Performanțe mai ridicate pentru Netflix înseamnă, în general, o calitate îmbunătățită a imaginii, începerea mai rapidă a redării și mai puține întreruperi. Pentru a testa viteza conexiunii la internet, accesează http://FAST.com cu orice browser de internet sau descarcă aplicația FAST Speed Test iOS sau Android.

Pentru a vedea dacă țara în care locuiești se clasează printre primele 10, dă clic aici.



-Bao Nguyen

Bao Nguyen este membru al echipei de comunicare Netflix.

Mai multe de la Blogul companiei

Indicele de viteză a FSI pentru Netflix în luna august 2017

Iată câteva repere din datele lunii august cu privire la indicele de viteză a FSI pentru Netflix, informarea noastră lunară despre furnizorii de servicii de internet (FSI) care oferă cea mai bună experiență de difuzare online Netflix la ore de maximă audiență. Citește mai multe

Principale